Felicitari mie!

Scrie!

Sterge! 

Nu, scrie asa! 

Neah, sterge!

 "Reluam! E un cacat!"

Hahaha!

M-am pierdut.

De tot.

De mine si de ce obisnuiam sa fiu.

Felicitari mie ca am pus aceesi placa.

I would like to say..

Am uitat castile. Am plecat de acasa sa ma regasesc, dar mi-am uitat castile. M-as fi intors, dar am dezvoltat o placere din a pleca fara sa ma uit in urma. Realmente este o placere. Sadica, ar zice unii.

In sfarsit, mi-am uitat castile.

Cu toate ca "Nu-mi mai place vinul", m-as fi bucurat la o sticla acum. Un vin rosu, cel mai rosu, dar negru sa fie! 

"I know" tot insista. Este perseverent; macar sa apreciez asta. 

... 2 ani mai tarziu.

Am gasit o parte din inspiratia pe care o pierdusem, dar nu-mi dau seama unde. Cred ca in familie.. sau in cercul de prieteni. Sau in muzica. Nu, nu in muzica. Mi-e trist, dar nu in muzica. In fine, nici nu mai conteaza. Stiu doar ca aseara mi-a fost teribil de greu sa adorm. Simteam o nevoie disperata de a ma ridica din pat cu scopul de a scrie repede tot ce-mi vine in minte, sa nu cumva sa mai pierd. Dar am fortat nota si am ramas acolo, intorcandu-ma cand pe stanga, cand pe dreapta. La urma urmei, daca as mai fi gandit la fel in dimineata asta, ar fi inseamnat ca.. am gasit inspiratia. Spun "o parte" pentru ca nu mai simt artistic, poetic, cu epitete si metafore.. "chestiuni" care-mi dadeau impusluri inainte.. Acum sunt "bla bla-uri".
Locul asta... reprezenta refugiul meu...
De-a lungul acestor 2 ani cred c-am deschis blog-ul asta de 3 ori, in momente in care cautam un refugiu. La drept vorbind, n-am mai simtit ca mi-e locul aici. Si daca aseara as fi adormit imediat cum m-am pus in pat, astazi nu mai scriam nimic.
Neeeaah, prostii!
Cred ca ma opresc aici pentru moment. Inca nu-mi dau seama cum sa jonglez cu inspiratia. Tot timpul am prea multe de spus si sfarsesc prin a spune.. nimic. Mai bine m-adun..

We are eternal..

Daca as putea transforma sunetele in cuvinte; sunete de vioara, sunete de pian.. in cuvinte; fiecare nota sa fie cuvant.. cuvant cu sunet de vioara.. cuvant cu sunet de pian. In felul acesta ti-as mai vorbi; doar in felul asta ti-as mai vorbi.
Doar in felul acesta as mai spune ceva..

As vorbi neincetat..

Tool m-a surzit.
 I DON'T MIND!    I DON'T MIND!    I DON'T MIND !!!


Daca as putea transforma suntele in cuvinte, i-as vorbi neincetat.


   I DON'T MIND! 
  I DON'T MIND!   
 I DON'T MIND!

- we are eternal; all this pain is an illusion - 

Daca as fi pasare, m-as arunca de pe bloc.
Daca as fi fluture, m-as baga in toate cutiile de vopsea.
Daca as fi scaun, as simula cutremur.
Daca as fi prun, m-as usca.
Daca as fi Luna, m-as baga in patul meu.
Daca as fi mac, m-as da A.-ei.
Daca as fi mar, m-as arunca in capul sarpelui. 
Daca as fi eu, m-as schimba.


Daca as putea transforma sunetele in cuvinte; sunete de vioara, sunete de pian.. in cuvinte; fiecare nota sa fie cuvant.. cuvant cu sunet de vioara.. cuvant cu sunet de pian..
Mda.. nici in felul asta nu ti-as vorbi.

Nu-mi mai place vinul

Cand A. mi-a spus ca inspiratia nu m-a parasit niciodata, nu am simtit nimic, nici macar n-am putut sa-i zambesc drept multumire. Am picat pe ganduri.. vagi. Nu mai e nimic care sa ma impinga. Nu mai e. S-a dus de rapa.
Uneori imi mai auzeam gandurile curgand in fraze, dar de la o vreme se opresc brusc; nu au niciun sens si nu duc niciunde. Se opresc.. pur si simplu in mijlocul frazei. Nici macar cand sunt al dracului de nervoasa si frustrata; parca atunci mai mult rau fac. Nici macar muzica nu ma mai ajuta.
Simt miros de alcool, dar nu e de la mine. E de la pahar. Nici macar el nu mai vorbeste cu mine.
Nici macar..
Nu e deloc amuzant!
Capul mi-o ia razna.. de parca n-as mai stii cine sunt si ce vreau.
Mda.. cred ca despre asta este vorba.
Amintirile.. nu m-ajuta. Parca s-au decolorat. Lasa, oricum nu mai am nevoie de ele.

Oh, dar zambesc in fiecare dimineata.. am doua pasari vecine in cartier care-si tot fac veacul mai sus de etajul meu. Imi place sa le privesc. Intotdeauna zboara impreuna. Sunt nedespartite. Partea interesanta sta in faptul ca una e alba si cealalta neagra. Nu stiu daca sunt porumbei sau alta specie de pasari pentru ca nu vin niciodata asa aproape de geam si intotdeauna sunt in graba, dar le vad in fiecare dimineata intinzandu-si aripile la rasarit.
Si mai zambesc seara la culcare pentru ca am doua brate care ma mangaie si-mi tin de cald, insa uneori ma intreb daca ele ma cunosc cu adevarat. Ar fi benefic pentru mine.

Mai stiu doar un lucru clar despre mine.
Nu mai simt nimic. Nimic din ce simteam inainte. Nu mai vad lucrurile in alb si negru, ca cele doua pasari pe care le-am mentionat mai devreme. De fapt, nu mai vad lucrurile deloc.
Ma stapanesc.
Ma golesc.
Ma opresc.

Sa fie oare asa ?!

De foarte multa vreme m-a parasit inspiratia. Am cautat-o peste tot: in carti, la facultate, in ochii prietenilor, pe peretii camerei, in paginile cu versuri, in melodiile mele preferate, in palmele lui; peste tot, dar nu o mai gasesc.
Cateodata, cand ma intorc acasa, parca ma priveste stand ascunsa la fiecare colt de bloc, parca ma pandeste, parc-ar mai veni si parca o mai simt. Imi lipseste, mai ales in momentele in care mi s-au terminat tigarile, banii, cafeaua si nu am cu cine sa vorbesc. Acele momente ma pierd, am ganduri de toate felurile, iar ea nu mai este cu mine sa ma ajute sa le dau afara, sa le pun pe foaie. Nici macar nu mi le mai coloreaza.
Mai sunt momente in care inchid ochii si mi-o imaginez cum sta la usa mea, dorind sa-i deschid fara sa o aud batand. Alteori, imi doresc sa o pot intalni la facultate, sa imi zambeasca si sa-mi spuna - Stiu ca ti-am lipsit! Ai ganduri ce vor sa zboare; sa se transforme in cuvinte, sa devina reale. Ai nevoie de mine! - sa ma ia de mana si sa se intoarcem impreuna acasa.
Am rugat-o pe A. sa ma ajute sa o gasesc, dar ea mi-a spus - Draga mea, nu te-a parasit. Este mereu cu tine, doar ca tu nu o mai vezi. Ti-ai lipit ochii si buzele. - Sa fie oare asa ?! 

Am uitat.

Am uitat acele zile nesfarsite in care soarele ne veghea si ne incalzea parul. Am uitat plimbarile lungi ce inconjurau orasul. Am uitat salcamul care veghea asupra noastra la fiecare intalnire. Am uitat cand ii rupeam frunzele si le aruncam ca pe confetti. Am uitat serile in care nu vroiai sa pleci acasa. Am uitat diminetile pierdute stand de vorba. Am uitat cand ma priveai in ochi si imi spuneai ce simti. Am uitat toate visele ce le-am avut. Am uitat cand cantam. Am uitat cand ne certam. Am uitat locurile prin care am trecut. Am uitat gandurile nespuse. Am uitat iluziile. Am uitat vara aceea. Am uitat scoala din spatele blocului. Am uitat cele patru banci din fata lui. Am uitat camera copilariei. Am uitat chipurile lor. Am uitat curtea bunicilor. Am uitat fantana din centru orasului. Am uitat primaverile. Am uitat sa iert. Am uitat sa cad. Am uitat sa plang. Am uitat sa tip. Am uitat sa cant. Am uitat sa sper. Am uitat sa mor. Am uitat sa respir. Am uitat de tine. Am uitat de ei. Am uitat de el. Am uitat de mine. Am uitat de noi. Am uitat sa cred. Am uitat toamna. Am uitat frunzele de pe pervaz. Am uitat sa dorm. Am uitat iarna. Am uitat zapezile. Am uitat prezentul. Am uitat viitorul, ziua de maine, poimaine, raspoimaine. Am uitat cuvintele. Am uitat sa scriu. Am uitat culorile. Am uitat unde mi-am pus pixul. Am uitat curcubeul dupa ploaie. Am uitat noptile. Am uitat zilele. Am uitat de tine. Am uitat de noi. Am uitat sa ma semnez. Am uitat ce am vrut sa uit. Am uitat ca nu pot uita.