A mort ire

Am facut-o din nou;
am evadat, apoi m-au prins.
Legată, printre umbre mişcătoare,
cu lanţuri scurte,
m-au pedepsit.

Cu răni la mâini,
cu palme pictate pe obraz, adorm.

Prin vis alerg acele umbre,
aprinse în culori, parcă de Soare.

O piatră aruncată de la depărtare
mă trezeşte brusc.

Era cazul să mă văd clar,
legată, pedepsită,
prinsă acolo.
Evadez din cand în cand,
la disperare,
dar ştiu bine, mă prind din urmă,
oricât de tare aş alerga.

plictiseala

E tarziu si simt cum oboseala ma trange cu stil in jos, dar eu refuz sa cedez. Insa constienta fiind ca la un moment dat voi pierde si ma voi pierde, sfarsind adormind, ma las dominata de imagini si ma torturez cu ganduri, zbatandu-ma sa le dezleg. Pana sa acord prea mare importanta oboselii, m-apuc si scriu ce scriu deja in timp ce-mi caut cuvintele potrivite.
Dar neobosita oboseala continua sa-mi dea tarcoale, iar eu pic intr-o dilma: continui sa aberez prin cuvinte sau aleg sa dorm lasandu-ma la voia imaginilor proiectate prin visele nocturne ?

Dilema!

Plesnindu-ma perseverenta, continui ce-am inceput, dar nu-mi place cum suna si vreau s-o iau de la capat..

*In gand: - Incerc, vreau, pot.. da-o dracu' de oboseala. Nu, nu, nu dorm! Ba da, vreau, dar nu am nevoie!*
*In gand* - refac intro-ul: incerc sa scriu despre noi, visand in stare de veghe

Si incep..

Incep sa vreau sa fac scenarii, dar nu apuc sa le clarific ca ma bruscheaza ameteala si incep sa vreau sa ma opresc.

Si ma opresc..

..adormire

M-acopera; sunete calde de vioara m-acopera, iar eu le trag dupa mine, peste mine, in mine si le dau afara, dar nu-mi mai coloreaza decat vederea si totul se vede acum in rosu, un rosu pal de primavara. Imi clatin capul sa n-adorm izbindu-mi ochii de pereti sa nu-mi visez visele abstracte, dar atipesc si cad in gol; plesnindu-ma visarea. 

The Unforgiven

"Sunteti condamnati sa aveti regrete; asta e pretul platit pentru iluzii!". Cu o astfel de replica ne-a plesnit profu' de statistica la primul partial. Aveam pe atunci cateva dubii in ceea ce priveste afirmatia profesorului, dar totusi, nu mare mi-a fost mirarea cand am inchis ochii si am stat sa reflectez putin asupra ei.
Iluzii; basme; vise; povesti.. si eternitate. Acum fac legaturi intre ele; ba chiar le compar si le asociez, le ignor si le dau crezare, dar ajung in final sa le vad clar: inexistente.
'ei bine, cred ca ajungem cu totii intr-un punct cand realizam ca toate se sting ca o tigara, deci e clara treaba cu eternitatea. Cat despre iluzii, aveam sa-mi dau seama ieri ca traiesc cu, prin, hranindu-ma cu ele. Faptul ca ieri am realizat, azi ma face sa le simt amare.
Iluziile despre eternitatea sentimentului care ma incerca acum 5 ani; iluzia aceea ca noi putem trece peste orice pentru ca sentimentul care primeaza este acela oferit de dragoste; si asta m-a plesnit ieri. Nu, nu e asa pentru ca suntem prea egoisti; ne cautam propria fericire, dar nu suntem in stare sa admitem faptul ca si cel de langa noi este menit sa faca acelasi lucru. Totul merge pe sistemul "traiesc langa tine atata vreme cat imi este bine", sa nu ma exprim "am nevoie de tine atata vreme cat nu-mi gresesti".
Haide sa admitem faptul ca mereu fugim cand suntem speriati, cand ne simtim amenintati. Nu greselile celor din jurul nostru ne fac sa nu ii mai iubim, ci simplul fapt ca ne sperie greseala lor, ne face sa-i vedem cum nu-i mai vazusem niciodata si aici intervine partea cu egoismul; incercam sa scapam de ei si de sentimentele pe care le avem pentru ei. De ce ?! Pentru ca nu suntem in stare sa iertam sau .. sau nu mai vrem. Si totusi nu reusesc sa inteleg un lucru; daca cineva-mi greseste si arata ca-i pare rau, de ce incerc sa ii fac rau ? Pentru ca sunt prea ranita, ar fi un posibil raspuns. Si cand i-o platesc cu aceeasi moneda, ce descopar ? Descopar ca incepe sa simta ce-am simtit si eu; asta m-ar putea satisface o vreme, dar apoi realizez: am gresit pentru ca m-am razbunat pentru o greseala ce mi s-a facut. Si devine un circuit inchis; tu-mi gresesti mie, eu iti gresesc tie. Hai sa nu ne mai iertam, unde ajungem ?
Si uite o alta iluzie a mea; credeam ca iertarea e strans legata de iubire si de fapt, chiar este. Dezamagirea sta in faptul c-am vazut ca nu mai sunt iertata; asta inseamna ca nu mai exista sentimente.
Dar eu continui sa iert; asta-mi fura o parte din egoism.

joc de fericire

Ne-a cerut DRACU' si noi nu l-am refuzat.

Nu e razboi!
 TU alegi raul, dar pretinzi ca-i bine.
 EU aleg raul - indirect obligata de tine.
Dar e ceva conventional; nu e razboi.
 E doar un joc; jocul perfect pentru ca regulile sunt facute de tine.

The last drop

Uneori ma intind pe iarba si inchid ochii doar pentru a ma odihni; alteori ii inchid sa pot vedea ce nu vad cand ii am larg deschisi; si ma vad clar; cum am ajuns aici ?! Si EL; nu e doar imaginatia mea; e real.. asa de real ca m-a speriat si am inceput sa fug. M-a alergat 5 ani; era in spatele meu; ba chiar in fata mea; in stanga; dreapta; oriunde. Uneori m-am oprit, pentru a ma intinde pe iarba sa-mi pot odihni ochii; doar atat. Si EL.. EL era mereu acolo langa mine, se oprea langa mine. Ii simteam prezenta, dar nu il vedeam. Asta ma facea s-o iau de la capat si incepeam sa fug tot mai tare. Pana ieri, cand m-a prins si m-a atins. Am simtit ca nimic nu mai e la fel; toate lucrurile pe care le stiam despre EL s-au imprastiat in capul meu, in interiorul meu..Atunci am inteles ca toata caldura din jurul meu o emana EL; era ca un fel de Soare..

Dar astazi.. astazi s-a stins si a devenit rece; ca un mort.. si ma condamna pe mine pentru asta. Pentru c-am fugit ani la rand, luni, zile si nopti, azi e aproape mort. Si crede ca nu-l vad, ca nu-l simt; asta e greseala lui.
Azi spune cuvinte grele, fuge, revine, ma apropie, ma indeparteaza si in final ma respinge de tot.

Runaway train

Nu a fost o seara ca toate celelalte; a fost seara in care ne-am privit pentru ultima oara; ma privea cu scarba si eu mi-am aplecat capul, dar nu ma mai simteam vinovata. Trenul era acolo si m-astepta vagonul 6, ultimul vagon; pana si trenul mi-a aratat locul in lumea lui. M-am urcat si m-am asezat pe locul 84; era momentul sa plec. Nimic n-avea sa ma intoarca din drum asa c-am urmat calea sinelor, odata cu trenul. De atunci totul avea sa se schimbe radical: ganduri, sentimente, aspiratii, vise, sperante, ce mai! tot tacamul.
"Traiesti in lumea ta de basm!", imi repeta; dar oare.. ?! Si parca totul se deruleaza rapid; nu pot opri; si ii vad fata, ii vad zambetul plin de scarba, il vad clar, dar ...
Ajunsa la destinatie, am realizat ca sunt singura cu toate ca era multa lume in jurul meu. Cred ca am realizat cumva ca asa suntem cu totii, doar niste calatori prin toate; prin gari, prin viata, prin iubire, prin vise.. alergam sau mergem cu pas marunt.
Si trebuie sa renunt din nou pentru ca ultimul vagon mi-a arata clar, nu?
'ei bine, totul avea sa se schimbe, de fapt, din momentul in care am urcat desigur, tot in ultimul vagon inspre EL; ar fi trebuit sa realizez de atunci. Si probabil ca stiam, pentru ca-mi oferise ocazii sa-mi fac scenarii. Si uite-ma riscandu-mi totul si bagandu-ma-n gura lupului la modul constient. Unii au spus ca sunt nebuna, altii s-au abtinut si mai raman persoanele care mi-au zis "Fa ce simti!". Well, asa am facut.
Plecasem pregatita; aveam scenarii, insa replici nu.. urma sa fac ce simt, nu ?! Si am facut-o, dar n-a inteles si m-a izbit de realitatea lui [ "Mhm, doar eu traiesc in basme!", zic ]. Nu ma simt traitand in basme, dar e vizibil faptul ca suntem diferiti. Da, ar trebui sa admit ca nu ma potrivesc deloc in realitatea lui, de asta m-a si alungat, nu ?!
Nu, singurul motiv pentru care m-a pus la coada sa-mi iau bilet a fost faptul ca nu se mai putea abtine. Atunci si-a dat masca jos si mi-a aratat ce n-as fi vrut sa vad niciodata. Desigur ca i-am strigat atata vreme ca sunt convinsa ca e capabil de orice, dar credeam oare asta ?!
Uite asa mi-a daramat zidul ala pe care-l crease in jurul meu sentimentul de vina si a preluat EL toata vina si furia si nenorocirea din lume.. dar EL inca se vede o victima si probabil ca este; propria-i victima.
"Eu daca omor un om, primesc pedeaspa maxima; asa ca tu meriti tot ce ti se intampla", -mi spunea. Sunt foarte curioasa daca s-a gandit o clipa la faptul ca eu n-am premeditat. Si daca s-ar gandi, i-ar da asta un pic din sentimentul de vina pe care l-am purtat si eu ?!

.. L

Imi cauta mereu fericirea, dar ma facea sa plang.

Credea ca toate i se cuvin, dar nu asculta in mine.

Visa sa pot visa la fel, dar avea cosmaruri.

Vedea la mine ce lipsea altora, dar purta ochelari de soare.

Incerca sa ma convinga ca tigarea-mi vrea raul, dar s-a apucat si el.

Radea ca un copil, dar nu-i placea umorul meu negru.

Ma privea frumoasa, dar imi vorbea urat.

Cerea sa-l cred, dar n-avea credinta.

Imi spunea secrete, dar le ascundea pe ale lui.

Ii placea muzica, dar nu m-asculta cantand.

Iubea iarba, dar nu se tolanea pe ea.

Si-acum..

Isi vrea fericirea, dar ma lasa sa plang.

Cere sa dau, dar nu vrea sa primeasca.

Viseaza sa mai visez, dar nu mai crede in vise. 

Vede la mine ce au toti, dar inca poarta ochelari de soare.

S-a lasat de fumat, dar imi fumeaza mintile.

Rade in hohote, dar nu-mi gandeste umorul.

Ma priveste frumoasa, dar simte urat.

Spera ca-l cred, dar mi-a pierdut credinta.

Imi cere secrete, dar doreste sa n-am.

Simte muzica, dar nu-mi aude vocea.

Iubeste iarba, dar calca pe mine.

..e de vina vinul

      SARPE, sunt prea obosita de trecut. Daca vrei sa mai tipi, fa-o intr-un sertar; voi auzi cand am sa-mi caut o parte din cele necesare. Eh, si lasa tu; voi cauta sa nu te las sa arunci veninul in toate colturile casei. Nu-mi mai plang de mila si e de vina vinul. E dulce; la fel de dulce si oravitor ca tine, SARPE, cand imi cauti fericirea in patul de la geam. Vezi tu, pielea ta rece nu se schimba, iar sangele meu scald te frustreaza.
     SARPE, de ce taci cand imi arunci venin in fata ?!
   Oh, tu n-ai fost invatat sa-ti pastrezi pielea la soare... Si pentru asta te razbuni cumva pe mine ?!
 Desigur, fixatia ta; o alta acuzatie de-a ta. Oh, o caracteristica a ta; proiectia ta in mine.. Si era vorba de sentimente, nu rationament otravit, BAI SARPE!
      Eu am obosit demult si teama mea este eliberarea; voi fi o trista cand ma voi vedea fericita. Are sa-mi lipseasca pielea ta rece; cea cu care ma inveleai pe caldura soarelui; era in patul de la geam.
   Si are sa ma doara stomacul, ochii-mi vor fi lipiti si buzele albastre.. si nu va mai conta, SARPE!
       Ah, patul de la geam.. oricum e gol. Si stii tu, geamul ala acum e inchis; frig nu intra, lemne pentru foc nu mai am, iar temperatura va ramane aceeasi; nici macar aer curat n-are sa mai fie.. oh, dar intreaga camera am lasat-o singura. Nu am incuiat-o, stiu c-as putea pierde cheia.. Am lasat-o deschisa pentru momentele in care imi va placea iar vinul.