Runaway train

Nu a fost o seara ca toate celelalte; a fost seara in care ne-am privit pentru ultima oara; ma privea cu scarba si eu mi-am aplecat capul, dar nu ma mai simteam vinovata. Trenul era acolo si m-astepta vagonul 6, ultimul vagon; pana si trenul mi-a aratat locul in lumea lui. M-am urcat si m-am asezat pe locul 84; era momentul sa plec. Nimic n-avea sa ma intoarca din drum asa c-am urmat calea sinelor, odata cu trenul. De atunci totul avea sa se schimbe radical: ganduri, sentimente, aspiratii, vise, sperante, ce mai! tot tacamul.
"Traiesti in lumea ta de basm!", imi repeta; dar oare.. ?! Si parca totul se deruleaza rapid; nu pot opri; si ii vad fata, ii vad zambetul plin de scarba, il vad clar, dar ...
Ajunsa la destinatie, am realizat ca sunt singura cu toate ca era multa lume in jurul meu. Cred ca am realizat cumva ca asa suntem cu totii, doar niste calatori prin toate; prin gari, prin viata, prin iubire, prin vise.. alergam sau mergem cu pas marunt.
Si trebuie sa renunt din nou pentru ca ultimul vagon mi-a arata clar, nu?
'ei bine, totul avea sa se schimbe, de fapt, din momentul in care am urcat desigur, tot in ultimul vagon inspre EL; ar fi trebuit sa realizez de atunci. Si probabil ca stiam, pentru ca-mi oferise ocazii sa-mi fac scenarii. Si uite-ma riscandu-mi totul si bagandu-ma-n gura lupului la modul constient. Unii au spus ca sunt nebuna, altii s-au abtinut si mai raman persoanele care mi-au zis "Fa ce simti!". Well, asa am facut.
Plecasem pregatita; aveam scenarii, insa replici nu.. urma sa fac ce simt, nu ?! Si am facut-o, dar n-a inteles si m-a izbit de realitatea lui [ "Mhm, doar eu traiesc in basme!", zic ]. Nu ma simt traitand in basme, dar e vizibil faptul ca suntem diferiti. Da, ar trebui sa admit ca nu ma potrivesc deloc in realitatea lui, de asta m-a si alungat, nu ?!
Nu, singurul motiv pentru care m-a pus la coada sa-mi iau bilet a fost faptul ca nu se mai putea abtine. Atunci si-a dat masca jos si mi-a aratat ce n-as fi vrut sa vad niciodata. Desigur ca i-am strigat atata vreme ca sunt convinsa ca e capabil de orice, dar credeam oare asta ?!
Uite asa mi-a daramat zidul ala pe care-l crease in jurul meu sentimentul de vina si a preluat EL toata vina si furia si nenorocirea din lume.. dar EL inca se vede o victima si probabil ca este; propria-i victima.
"Eu daca omor un om, primesc pedeaspa maxima; asa ca tu meriti tot ce ti se intampla", -mi spunea. Sunt foarte curioasa daca s-a gandit o clipa la faptul ca eu n-am premeditat. Si daca s-ar gandi, i-ar da asta un pic din sentimentul de vina pe care l-am purtat si eu ?!