Cand A. mi-a spus ca inspiratia nu m-a parasit niciodata, nu am simtit nimic, nici macar n-am putut sa-i zambesc drept multumire. Am picat pe ganduri.. vagi. Nu mai e nimic care sa ma impinga. Nu mai e. S-a dus de rapa.
Uneori imi mai auzeam gandurile curgand in fraze, dar de la o vreme se opresc brusc; nu au niciun sens si nu duc niciunde. Se opresc.. pur si simplu in mijlocul frazei. Nici macar cand sunt al dracului de nervoasa si frustrata; parca atunci mai mult rau fac. Nici macar muzica nu ma mai ajuta.
Simt miros de alcool, dar nu e de la mine. E de la pahar. Nici macar el nu mai vorbeste cu mine.
Nici macar..
Nu e deloc amuzant!
Capul mi-o ia razna.. de parca n-as mai stii cine sunt si ce vreau.
Mda.. cred ca despre asta este vorba.
Amintirile.. nu m-ajuta. Parca s-au decolorat. Lasa, oricum nu mai am nevoie de ele.
Oh, dar zambesc in fiecare dimineata.. am doua pasari vecine in cartier care-si tot fac veacul mai sus de etajul meu. Imi place sa le privesc. Intotdeauna zboara impreuna. Sunt nedespartite. Partea interesanta sta in faptul ca una e alba si cealalta neagra. Nu stiu daca sunt porumbei sau alta specie de pasari pentru ca nu vin niciodata asa aproape de geam si intotdeauna sunt in graba, dar le vad in fiecare dimineata intinzandu-si aripile la rasarit.
Si mai zambesc seara la culcare pentru ca am doua brate care ma mangaie si-mi tin de cald, insa uneori ma intreb daca ele ma cunosc cu adevarat. Ar fi benefic pentru mine.
Mai stiu doar un lucru clar despre mine.
Nu mai simt nimic. Nimic din ce simteam inainte. Nu mai vad lucrurile in alb si negru, ca cele doua pasari pe care le-am mentionat mai devreme. De fapt, nu mai vad lucrurile deloc.
Ma stapanesc.
Ma golesc.
Ma opresc.
Uneori imi mai auzeam gandurile curgand in fraze, dar de la o vreme se opresc brusc; nu au niciun sens si nu duc niciunde. Se opresc.. pur si simplu in mijlocul frazei. Nici macar cand sunt al dracului de nervoasa si frustrata; parca atunci mai mult rau fac. Nici macar muzica nu ma mai ajuta.
Simt miros de alcool, dar nu e de la mine. E de la pahar. Nici macar el nu mai vorbeste cu mine.
Nici macar..
Nu e deloc amuzant!
Capul mi-o ia razna.. de parca n-as mai stii cine sunt si ce vreau.
Mda.. cred ca despre asta este vorba.
Amintirile.. nu m-ajuta. Parca s-au decolorat. Lasa, oricum nu mai am nevoie de ele.
Oh, dar zambesc in fiecare dimineata.. am doua pasari vecine in cartier care-si tot fac veacul mai sus de etajul meu. Imi place sa le privesc. Intotdeauna zboara impreuna. Sunt nedespartite. Partea interesanta sta in faptul ca una e alba si cealalta neagra. Nu stiu daca sunt porumbei sau alta specie de pasari pentru ca nu vin niciodata asa aproape de geam si intotdeauna sunt in graba, dar le vad in fiecare dimineata intinzandu-si aripile la rasarit.
Si mai zambesc seara la culcare pentru ca am doua brate care ma mangaie si-mi tin de cald, insa uneori ma intreb daca ele ma cunosc cu adevarat. Ar fi benefic pentru mine.
Mai stiu doar un lucru clar despre mine.
Nu mai simt nimic. Nimic din ce simteam inainte. Nu mai vad lucrurile in alb si negru, ca cele doua pasari pe care le-am mentionat mai devreme. De fapt, nu mai vad lucrurile deloc.
Ma stapanesc.
Ma golesc.
Ma opresc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu