De foarte multa vreme m-a parasit inspiratia. Am cautat-o peste tot: in carti, la facultate, in ochii prietenilor, pe peretii camerei, in paginile cu versuri, in melodiile mele preferate, in palmele lui; peste tot, dar nu o mai gasesc.
Cateodata, cand ma intorc acasa, parca ma priveste stand ascunsa la fiecare colt de bloc, parca ma pandeste, parc-ar mai veni si parca o mai simt. Imi lipseste, mai ales in momentele in care mi s-au terminat tigarile, banii, cafeaua si nu am cu cine sa vorbesc. Acele momente ma pierd, am ganduri de toate felurile, iar ea nu mai este cu mine sa ma ajute sa le dau afara, sa le pun pe foaie. Nici macar nu mi le mai coloreaza.
Mai sunt momente in care inchid ochii si mi-o imaginez cum sta la usa mea, dorind sa-i deschid fara sa o aud batand. Alteori, imi doresc sa o pot intalni la facultate, sa imi zambeasca si sa-mi spuna - Stiu ca ti-am lipsit! Ai ganduri ce vor sa zboare; sa se transforme in cuvinte, sa devina reale. Ai nevoie de mine! - sa ma ia de mana si sa se intoarcem impreuna acasa.
Am rugat-o pe A. sa ma ajute sa o gasesc, dar ea mi-a spus - Draga mea, nu te-a parasit. Este mereu cu tine, doar ca tu nu o mai vezi. Ti-ai lipit ochii si buzele. - Sa fie oare asa ?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu